Starea drumurilor naționale. Ninsori în mai multe județe

 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 20 ianuarie, la ora 9.30, nu erau semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulația închisă sau cu restricții de tonaj ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile.   

Sunt precipitații sub formă de ninsoare, izolat cu depunere pe partea carosabilă, fără a fi impuse restricții de tonaj, în județele Argeș, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova, Olt, Teleorman, Vâlcea. Se acționează cu utilaje de deszăpezire. Incidența precipitațiilor este în diminuare.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov (zona montană), ninge pe tronsoane cu depunere pe carosabil.

Pe Autostrada A1 sensul Pitești – București, kilometrul 17, în zona localității  Ciorogârla, județul Ilfov, circulația se desfășoară dirijat, pe a doua bandă. Se efectuează manevre pentru extragerea în afara suprafeței de rulare a unui ansamblu rutier derapat.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să se informeze cu privire la restricțiile de trafic și la condițiile meteo şi să-și echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă!

Reduceți viteză dacă rulați pe un carosabil acoperit cu zăpadă! Folosiți frâna de motor pentru reducerea vitezei și nu bruscați comenzile autovehiculului, evitând astfel să derapați!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.