S-a urcat la volan fără permis şi băut. A provocat un accident şi a fugit de la locul faptei

 

Joi, 5 august a.c., în jurul orei 15, pe strada Brăilei din municipiul Galați s-a produs un incident rutier în care au fost implicate patru autoturisme, unul dintre conducătorii auto părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției.

Accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers şi s-a soldat cu rănirea unei minore, pasager într-unul dintre autoturisme.

După aproximativ două ore de la producerea accidentului, polițiștii au identificat persoana aflată la volanul autoturismului implicat în accident și care părăsise locul faptei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Cuca.

În urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, fiind testat alcoolscop, bărbatul a prezentat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cursul zilei de ieri, polițiștii au reținut persoana în cauză, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.