Trei incidente, trei persoane rănite. Două dintre acestea au rămas internate la spital

 

Marţi, 13 aprilie a.c., în jurul orei 10.20, pe DN 25, în afara localității Braniștea, s-a produs un incident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit că accidentul, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers, acestea intrând în impact față – spate.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 75 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a suferit mai multe leziuni. A fost transportată la spital, dar nu a necesitat internarea.

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În aceeaşi zi, în jurul orei 17.40, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui incident rutier pe DJ 251L, în comuna Schela.

La fața locului, polițiștii au stabilit că accidentul ar fi avut loc pe fondul neacordării de prioritate. În incident au fost implicate două autoturisme, conduse de un bărbat în vârstă de 32 de ani, respectiv o femeie, de 28 de ani, ambii din comuna Schela.

Impactul s-a soldat cu rănirea unui minor, pasager pe bancheta din spate a unuia dintre autoturisme. Acesta a fost transportat la spital, unde a rămas internat pentru supraveghere medicală.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot marţi, în jurul orei 19.10, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui alt incident rutier, pe o stradă din localitatea Grivița, soldat cu rănirea unui pieton.

Din cercetări, a reieșit că victima, un minor, de 5 ani, din comuna Grivița, ar fi fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 70 de ani, în timp ce traversa strada, printr-un loc nemarcat. Minorul a fost transportat la spital și a rămas internat pentru investigații medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Și în acest caz, polițiștii efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *