Tecuci: Pasagerii unui motoscuter au ajuns la spital

 

Vineri, 25 septembrie a.c., în jurul orei 3.24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, a avut loc un accident în care au fost implicate un autoturism și un motoscuter.

Polițiștii au stabilit că accidentul ar fi fost provocat de un tânăr de 21 de ani, care împreună cu un altul, de 20 de ani, se deplasau cu motoscuterul pe strada Elena Doamna. La intersecția cu strada 1 Decembrie 1918, tânărul nu ar fi acordat prioritate unui autoturism care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, cei doi tineri au suferit multiple leziuni, fiind transportați la spital, unde au rămas internați pentru îngrijiri medicale.

În urma verificărilor, s-a constatat că persoana care conducea motoscuterul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, tânărul a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul recoltării de mostre biologice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *