Pericol pe străzile din Tecuci

 

Miercuri, 13 ianuarie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați cu privire la producerea unui incident rutier pe strada Tecuciul Nou din municipiul Tecuci.

La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 35 de ani a condus autoturismul pe drumul menționat. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul direcției, intrând într-un podeț și răsturnându-se.

În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale. La testarea alcoolscopică a conducătorului auto, valoarea înregistrată de aparatul etilotest a fost de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *