Credea că scapă cu fuga după ce a urcat băut la volan

 

Marţi, 31 august a.c., în jurul orei 6.50, polițiști din cadrul Poliției Orașului Berești au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe strada Trandafirilor.

Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a refuzat să se prezinte și să înmâneze documentele solicitate, demarând în viteză către localitatea Berești – Meria.

Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului. În scurt timp l-au blocat în trafic, obligând conducătorul auto să oprească.

Bărbatul, de 58 de ani, identificat la volan, a fost testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.